Resursele planetei sunt limitate, de aceea se caută permanent noi surse de energie, preferabil una să fie prietenoasă cu mediul, dar și care să fie una de durată. Și, de ce nu, una mai ”blândă” cu buzunarele oamenilor.
Cam toată lumea a auzit de beneficiile pe care le aduc panourile solare. De aceea, a apărut o nouă alternativă la acoperișurile clasice ale clădirilor. Compania italiană Tegolasolare a oferit o alternativă convenabilă panourilor solare voluminoase, folosite, de obicei, ca o sursă suplimentară de energie electrică pentru clădiri mici. Italienii au venit cu idee de a integra modulele fotovoltaice în plăcile de ţiglă, destinată pentru a acoperi acoperişuri. Fiecare secţiune a unui astfel de acoperiş poate conţine o celulă solară fotovoltaică.
Acum nu vă gândiți că este vorba de ceva complicat. Se pare că ţigla de acest tip nu este diferită de cea obişnuită pentru noi şi se fabrică din lut roşu natural, cu un adaos minim de substanţe nocive pentru mediul înconjurător. Folosirea uscatorului în formă de pulverizant de temperatură înaltă permite de a crea secţiuni de ţiglă deosebit de puternice şi durabile cu o culoare roşie tradiţională. Această ţiglă are o mare rezistenţă la lovituri, diferite condiţii meteorologice şi protejează mai bine împotriva umidităţii şi căldurii comparativ cu ţigla tradiţională.
Acum vine inovația, iar compania italiană ne spune că fiecare secţiune a plăcilor poate fi echipată cu o celulă solară specială, constituind din patru celule fotovoltaice. Panourile solare plate şi subţiri sunt vizibile doar de sus, menţinând astfel aspectul autentic al clădirii din exterior, în care observatorul obişnuit vede numai gresie roşie. Fiecare panou solar, integrat în secţiunea de ţiglă, este conectat la alt panou cu ajutorul firelor trase sub acoperiş, formând astfel un sistem de o putere generatoare mare. Curentul electric permanent de pe acoperiş-centrală electrică, este trimis la baterie şi/sau invertor, care îl transformă în curentul alternativ de frecvenţă standard pentru reţeaua de uz casnic.
În acest fel, spun italienii, valoarea facturilor la energia electrică s-ar reduce semnificativ. Energia electrică obţinută astfel este utilizată pentru alimentaţia aparatelor electrice casnice, iar surplusul acesteia este trimis la reţeaua electrică urbană.
Se pare că, într-adevăr, invenția companiei italiene are o foarte mare aplicabilitate. Aceștia spun că nu este nevoie să montați astfel de celule pe toate țiglele acoperișului. Astfel, puteţi construi o casă şi s-o acoperiţi cu ţiglă de tip nou fără cheltuieli pentru panouri solare şi echipament necesar, pentru că panourile solare le puteţi instala mult mai târziu şi, eventual, numai pe acele secţiuni care sunt cel mai bine luminate de soare.
Potrivit italienilor care au venit cu această idee inovativă, grație acestui lucru, proprietarul va putea cu uşurinţă nu numai să adăuge panouri noi, dar şi să schimbe, de asemenea, configurarea sistemului generator, eliminând, deplasând sau adăugând celule solare pe secţiuni de ţiglă, încercând să maximizeze beneficiile din utilizarea elementelor generatoare de electricitate.
Redactor în cadrul redacției Creative Art Copywriting
De-a lungul timpului am încercat să mă perfecționez urmând diferite cursuri din mai multe domenii. Încă mai frecventez astfel de cursuri deoarece în viață nimeni nu se naște învățat. Îmi place să mă implic în proiecte prin care să intru în contact cu oamenii și prin intermediul cărora mă pot dezvolta profesional și personal.
One Response
Buna seara. Puteti vei cu mai multe amanunte?