Dacă locuiţi la bloc, dar tânjiţi după o grădină proprie, există o variantă inedită, dar din ce în ce mai răspândită: grădina de pe acoperiş. Aceasta este avantajoasă atâ pentru mediul înconjurător, cât şi pentru ceilalţi locatari ai blocului. Vă veţi putea bucura astfel de o privelişte frumoasă, de verdeaţă, aer curat şi veţi putea organiza aici picnicuri, petreceri în aer liber, grătare sau pur şi simplu veţi putea să vă relaxaţi, să faceţi plajă etc.
În cele ce urmează, o să vă dăm câteva sfaturi şi ponturi pentru a vă amenaja o grădină minunată pe acoperiş.
Suprafaţa pe care vreţi să amenajaţi grădina trebuie să fie dreaptă, fără denivelări, iar accesul să se facă destul de uşor. Dacă locuiţi la ultimul etaj, atunci este perfect, vă puteţi amenaja grădina fără nicio problemă. Dacă locuiţi la un etaj mai jos şi doriţi să creaţi un astfel de spaţiu pe acoperiş, atunci veţi avea nevoie de acordul celor care locuiesc sub viitoarea grădină.
După ce aţi hotărât să creaţi o grădină pe acoperiş, şi eventual aţi obţinut şi acordul celorlalţi locatari, interesaţi-vă la administrator dacă în ultimul timp au fost efectuate lucrări de consolidare a acoperişului blocului şi daca acesta va putea suporta greutatea pamantului şi a plantelor.
Primul pas propriu-zis al amenajări este aplicarea unui material termoizolant. Puteţi opta pentru baloţi de membrană de plastic sau vopsea, aceasta uscându-se şi căpătând aspectul unei folii de cauciuc.
După această etapă, aduceţi treptat mici cantităţi de de pământ, pe măsură ce progresaţi cu ameajarea şi grădina începe să prindă viaţă.
Plantele pe care le veţi aduce în grădina dumneavoastră trebuie alese cu grijă. Luaţi în considerare faptul că anumite plante nu rezistă la condiţiile specifice unui acoperiş, adică la temperaturi mari şi constante şi la lumina directă a soarelui. Ma mult, plantele pe care le alegeţi trebuie să fie şi rezistente la vânt, astfel încât ele nu trebuie să crească prea mult în înălţime. Faptul că blocul dumneavoastră nu este cel mai înalt din zonă poate reprezenta un avantaj, acest lucru însemnând că va profita şi de umbra altor clădiri.
Aduceţi vase sau jardinière în care puteţi planta tot ce doriţi. Recipientele şi jardinierele din plastic sunt mai uşoare decat cele clasice, de lut sau teracotă, fiind astfel mai potrivite pentru o gradină de pe acoperiş.
Ca barieră protectoare, aţi putea amplasa gard viu pe marginea grădinii, acesta fiind foarte rezistent la soare şi vânt direct.
Pentru o astfel de grădină vă recomandăm trandafirii căţărători. Le puteţi realiza un suport din şipci de lemn, pe care să se suie când cresc sau puteţi cumpăra unul din comerţ.
Alte flori potrivite pentru gărdină sunt zorelele. Acestea sunt rezistente, iubesc lumina şi căldura şi nu au nevoie de prea multă apă. Zorelele sunt căţărătoare şi înfloresc pe toată perioada verii.
Crează alei printre plante, folosind pietriş gen calcar. Îl găsiţi la sac, la magazinele cu materiale de construcţii.
În fine, grădina nu ar fi completă dacă nu aţi aduce câteva piese de mobilier, precum un şezlong, o măsuţă sau un hamac. Astfel, grădina dumneavoastră de pe acoperiş poate fi un mic colţ de rai, în care să evadaţi şi să vă relaxaţi.