Cum alegi tipul de acoperiș potrivit casei tale

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Acoperișul are nenumărate funcții. Pe lângă faptul că este printre primele aspecte observate la o clădire de către orice trecător, având deci un important rol estetic, el izolează termic și fonic și protejează locuința de factorii de mediu. Acoperișul împiedică pătrunderea la interior a apei, zăpezii, prafului, razelor ultraviolete, etc. Chiar dacă uneori le admirăm, iar alteori le ignorăm, cum alegem tipul de acoperiș potrivit atunci când este vorba despre propria locuință?

Deoarece este recomandat ca planul acoperișului să fie realizat încă din faza de proiect, ia această decizie cât mai curând posibil și consultă-te cu arhitectul sau constructorul clădirii.

Există mai multe tipuri de criterii în funcție de care poți face alegerea potrivită nevoilor familiei tale. Printre acestea, cele mai importante sunt cele de ordin funcțional și estetic.

În ceea ce privește funcționalitatea, acoperișul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: durabilitate în timp, să ofere confort, să fie ușor de întreținut.

Durabilitate

Unul dintre cele mai importante aspecte este durabilitatea în timp a acoperișului.

De obicei cele mai durabile acoperișuri sunt considerate cele din țiglă ceramică, metalică sau din beton, pentru care, în general, producătorii garantează o durată de viață de câteva zeci de ani. Însă tehnicile moderne de fabricare au dus la dezvoltarea a nenumărate tipuri de materiale, care promit rezistență crescută pe termen lung. În acest punct, trebuie să iei în considerare și greutatea acoperișului și costurile implicate. O învelitoare mai grea necesită o structură de rezistență mai solidă, deci mai costisitoare.

Asigură-te că te informezi corect cu privire la avantajele și dezavantajele fiecărei variante în parte.

Confort

În primul rând, când vine vorba de confort trebuie să te asiguri că acoperișul ales are un grad ridicat de izolare termică și fonică. Izolarea termică adecvată este foarte importantă în cazul în care spațiul de sub acoperiș este destinat locuirii, iar izolarea fonică va asigura nivelul de liniște necesar în orice locuință.

Deosebit de importantă este și asigurarea unei ventilații corespunzătoare, deoarece problemele cauzate de umezeală pot crea nenumărate neplăceri în timp.

Întreținere

În funcție de tipul de acoperiș ales, va fi necesară o întreținere mai frecventă sau mai redusă, care va cuprinde diferite operațiuni. Sunt importante detalii precum rezistența în timp a culorii, rezistența la ultraviolete și la zgârieturi, modalitățile de înlocuire a părților deteriorate. Unele acoperișuri pot fi vopsite, pe când altele nu, unele pot fi reparate cu ușurință, în cazul altora acest lucru fiind mai dificil.

În ceea ce privește partea estetică, un rol esențial îl joacă culoarea aleasă. Dacă pereții exteriori sunt vopsiți în culori puternice sau în nuanțe închise, optează pentru o culoare neutră a acoperișului, pentru a evita un aspect încărcat și obositor.

Arhitectura acoperișului este de asemenea importantă în alegerea culorii. Un acoperiș de dimensiuni mai reduse îți oferă mai multe posibilități, pe când un acoperiș de dimensiuni mari limitează opțiunile.

Și amplasarea casei poate influența decizia în privința culorii acoperișului. În cazul unei locuințe izolate, nu vor exista restricții, dar când locuința ta face parte dintr-o comunitate, trebuie să ții cont și de aspectul general al celorlalte clădiri, pentru a nu crea un dezechilibru vizual deranjant.

Ca o ultimă sugestie în acest sens, ține cont de culoarea ferestrelor și a ușilor. Este indicat ca acoperișul să se încadreze în aceleași nuanțe cu acestea, pentru a crea o armonie și o simetrie plăcută.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *