Acoperișul plat este instalat orizontal deasupra clădirilor, având o înclinație foarte mică, care este însă insesizabilă în majoritatea cazurilor.
Un acoperiș plat poate reprezenta de foarte multe ori alegerea ideală. De exemplu, acestea sunt mai ieftine, se instalează mai repede și mai ușor decât alte tipuri de acoperișuri. În plus, un alt beneficiu este utilizarea eficientă a spațiului disponibil.
În cazul acoperișurilor tradiționale, înclinate, pantele unghiulare fac dificilă utilizarea încăperilor de la ultimul etaj, mai exact a mansardelor. Acestea prezintă dificultăți în ceea ce privește mobilarea și amenajarea.
În cazul acoperișului drept, proprietarii acestor tipuri de case pot să se bucure fără restricții de spațiul disponibil. Întreaga zonă de sub acoperiș va putea fi folosită în totalitate.
Totodată, suprafața plană a acestor tipuri de acoperișuri permite instalarea panourilor solare, sau chiar realizarea unor terase, a decorării cu flori, etc.
Însă, pe lângă avantajele menționate, trbuie luat în considerare faptul că această opțiune prezintă și unele dezavantaje.
Aceste modele de acoperișuri au fost inițial folosite în zone cu climate aride, precum Orientul Mijlociu, sudul Americii sau Mexic. Dată fiind clima secetoasă din aceste părți ale globului, proprietarii unor astfel de case nu întâmpinau probleme precum acumulările de zăpadă sau apă.
Principala problemă este că un acoperiș plat va fi mai dificil de etanșat, pentru a nu permite apei să pătrundă. Apa poate avea tendința să se adune pe suprafața acestora și să se infiltreze mai apoi în structura clădirii. În lipsa unei soluții care să rezolve această problemă, umezeala poate cauza daune majore.
Acest lucru nu este o problemă în cazul acoperișurilor înclinate, de pe suprafața cărora apa de ploaie, gheața sau zăpada se scurg cu rapiditate.
Tipuri de acoperișuri plate
Acoperișurile plate variază în funcție de înclinație și funcționalitate. Unele au unghiul de înclinație mai mare decât altele, iar unele pot avea o formă complexă specială. De asemenea pot fi folosite în diverse scopuri, în funcție de gradul de înclinație. Pe timp de vară, de exemplu, acestea pot fi amenajate ca terase, iar unii proprietarii aleg chiar să le transforme în mici grădini.
Există mai multe tipuri de materiale folosite pentru acoperișurile plate. În primul rând, acestea trebuie să ofere o bună etanșare și să protejeze locuința împotriva umezelii. În mod obișnuit, acoperișurile plate erau acoperite cu un amestec de beton și pietriș. Însă această învelitoare nu este una foarte durabilă, deoarece acest tip de asfalt devine fragil în timp și vor apărea crăpături la suprafață. Pe lângă faptul că nu oferă o protecție îndelungată împotriva umidității, această soluție nu este considerată una sustenabilă. În timpul producerii și al instalării, pot fi eliberate în atmosferă substanțe chimice.
La construcțiile actuale se optează mia degrabă pentru noi tipuri de materiale, precum diferite lichide compozite pe bază de polimeri. Acestea sunt mult mai eficiente și creează o membrană care practic sigilează acoperișul.
Astfel, fiind un acoperiș care se construiește relativ ușor și cu costuri reduse, care oferă posibilități multiple în ceea ce privește utilizarea spațiului casei tale, acoperișul plat poate fi o alegere înțeleaptă. Nu este de neglijat nici aspectul, dacă dorești o casă modernă, minimalistă, cubistă sau pur și simplu cu un design mai particular.
Totuși, dacă locuiești într-o zonă cu precipitații abundente, este recomandat să iei în considerare și alte variante, care ar putea fi mai potrivite pentru nevoile tale.
Surse: www.build.com.au, www.gharexpert.com