Românii preferă casele cu acoperişuri clasice pe structură de lemn şi învelitori, dar în ultima perioadă au început să se dezvolte şi construcţiile cu acoperiş tip terasă. Ambele variante vin cu avantaje şi dezavantaje, de aceea înainte de a lua o decizie, trebuie să ştiţi din start la ce să vă aşteptaţi în timp.
În primul rând, o casă cu acoperiş tip terasă va ieşi cu siguranţă din monotonia arhitecturală a zonei unde este construită şi cu siguranţă va da o notă de modernitate. Trecând de argumentele de natură estetică mai trebuie spus că acest tip de acoperiş este ideal pentru clădirile înalte unde curenţii de aer sunt foarte puternici, dar poate fi utilizat cu succes şi la construcţiile de dimensiuni mici mai ales că spaţiul util al va fi mai mare, deoarece nu mai există şarpanta care să îl limiteze şi să îl îngusteze. De asemenea, terasa va putea fi folosită ca loc de relaxare, cu condiţia ca aceasta să fie gândită de la început pentru acest scop. Spunem asta pentru că, de obicei, tereasele sunt gândite ca spaţii necirculabile (găzduirea aparatelor de răcire sau panouri fotovoltaice) şi este mult mai complicat de transformat acest spaţiu ulterior finalizării, decât dacă ar fi conceput de la început pentru acest scop. Un alt avantaj oferit de acest tip de acoperiş este şi faptul că deasupra lui se poate construi un alt etaj sau o mansardă, dacă în momentul construcţiei au fost prevăzute prinderile din fier beton în care să se ancoreze viitoarea sutrucură.
La capitolul dezavantaje trebuie menţionate costurile mai ridicate ale acestui tip de acoperiş. Acestea provin în primul rând din cauza materialelor şi izolaţiilor termice şi hidro care se folosesc. Baza unui astfel de acoperiş o constituie şapa de beton în care vor fi prevăzute gurile de scurgere, coloanele de aerisire şi coşurile de fum. Trebuie menţionat că terasa trebuie să aibă o înclinare de cel puţin 3 grade pentru ca apa să se scurgă fără probleme. Peste şapă se asează materiale pentru hidroizolaţie care trebuie să împiedice pătrunderea umidității în structura de rezistență a acoperișului și în interiorul casei. Cel mai folosit tip de hidroizalaţie îl constituie membrana bituminoasă care poate fi semicirculabilă, circulabilă.
În cazul acoperişului clasic cu şarpantă vorbim din start de costuri mai mici. În ciuda faptului că structura acoperişului de acest tip este ceva mai complicată (grinzi, popi, pene, capriori, astereală, învelitori), specialiştii spun că la final vom avea costuri mai reduse. În plus, durata de viaţă a unui astfel de acoperiş este mult mai mare decât în cazul unei terase. Învelitorile din tablă depăşesc lejer o durată de viaţă de 50 de ani, ţiglele ceramice sunt garantate peste 40 de ani, iar înveletorile din beton rezistă şi ele fără probleme peste 30 de ani, dacă sunt montate corect. Un alt avantaj ar fi faptul că întreţinerea unui acoperiş classic este una foarte facilă şi nu necesită întervenţii complicate. Principala preocupare constituie eliminarea resturilor vegetale care pot zgâria şi deteriora învelitorile sau înfunda sistemul pluvial.
În concluzie, o decizie referitoare la un acoperiş tip terasă sau la unul classic trebuie luată cu ajutorul specialiştilor în funcţie de tipul clădirii, dar şi în funcţie de zona geografică în care este amplasată construcţia.
Sursa foto: www.housedesignideas.us, www.englertinc.com
Redactor în cadrul redacției Creative Art Copywriting
