Reparaţii acoperiş

Se spune că este foarte greu să ridici un acoperiş, dar este şi mai greu să îl repari. De ce? Pentru că acele cheltuieli pe care le investiți în reparații puteau fi preîntâmpinate, prin realizarea inițială a unei lucrări de durată, asta în situația unei locuințe noi. În cazul în care aveți o casă mai veche, ce necesită reparații, este nevoie de evaluarea unui specialist, de viziunea sa și de o mână de lucru competentă, care să realizeze acea lucrare fără nicio problemă.

Reparatii acoperisIată ce reparații se realizează cel mai des la acoperișuri.

Probleme la hidroizolație. Într-un fel sau altul, aceasta poate să fie prima problemă cu care să se confrunte o casă. Hidroizolația se face cu ajutorul foliei de condens aplicate pe acoperiș. Problemele apar atunci când așa-zisul specialist străpunge, din greșeală, folia, utilizează cuie care ruginesc în timp și nu realizează munca așa cum ar trebui (face economie de material sau îl risipește fără fundament). Folia anticondens nu trebuie să fie întinsă la maximum, ci să stea lejer pe întreaga suprafață a acoperișului.

Probleme la învelitoare. Indiferent de tipul învelitorii, probleme pot apărea. În primul rând, trebuie să fiți foarte atent la modul în care un specialist taie materialul pentru acoperiș. Nu orice tip de foarfece sau fierăstrău este bun pentru astfel de materiale din tablă, pentru că pot duce la o degradare rapidă, iar sub influența apei, învelitoarea poate rugini. De asemenea, mare atenție la țiglele din ceramică! Acestea se sparg ușor, sunt grele; necesită o atenție deosebită din partea meșterului. Nu uitați să verificați toate plăcile după transport, pentru a nu avea ciobituri în plăci. Toate plăcile ciobite, vor fi returnate, iar producătorul trebuie să își asume transportul unei serii noi de materiale (în cazul în care aveți garanție de la producător).

Pot apărea infiltrări ale apei din cauza degradării plăcilor. Acestea vor fi înlocuite.

De asemenea, pot exista probleme la coamă – aceasta nu este montată într-un mod etanș, lucru ce vă poate crea neplăceri. În timp, se poate degrada coama, dacă nu este îmbinată și lucrată corect.

Mai apar unele probleme ce necesită reparații la îmbinările jgheaburilor cu burlanele. Nu permiteți ca apa să nu curgă bine. Încercați să reparați din timp, să verificați funcționarea acestora înainte de a veni anotimpurile ploioase sau chiar iarna. Apa se poate infiltra în perete și apar, în timp, diverse fisuri, ce deteriorează starea casei.

De asemenea, jgheaburile și burlanele trebuie înlocuite dacă apar degradări, în timp. Nu uitați să îndepărtați tot timpul frunzele și murdăria depuse în aceste locuri, pentru că o dată astupate, nu se poate produce evacuarea pluvială.

Reparații acoperiș se mai pot face dacă ați optat pentru o învelitoare foarte grea, care nu poate fi susținută de casă. Acest aspect este extrem de neplăcut, vă va face să vă schimbați întreaga învelitoare și să investiți dublu.

Circulația aerului ar putea și ea deteriora anumite părți ale acoperișului. Acestea trebuie refăcute, în așa fel încât totul să rămână etanș pentru lupta împotriva umezelii.

Toate problemele de mai sus sunt firești la un acoperiș mai vechi, care are nevoie de întreținere. Însă pentru reparații acoperiș abia construit, este inadmisibil să îndrepte greșelile unor oameni care se consideră „meseriași”. Un acoperiș realizat corect nu trebuie să aibă nicio problemă în decurs de câțiva ani, chiar zeci de ani, în funcție de materialul ales. Așadar, trebuie să aveți chiar dumneavoastră mare grijă la firma pe care o contactați pentru realizarea unei lucrări atât de mari și de importante pentru locuința familiei.


Lasă un Comentariu...

*