Un acoperiș din țiglă metalică se întreține ușor, însă odată cu venirea anotimpului rece, trebuie să avem în vedere anumite măsuri de protecție. Așa cum este firesc ca la început de toamnă să verificăm instalația de încălzire a locuinței, pentru a evita anumite probleme şi a ne bucura de calorifere calde tot timpul sezonului rece, la fel trebuie să avem în vedere și verificarea acoperișului.
Nu trebuie să uităm că acoperișul asigură protecția întregii locuințe. Dacă acoperişul nu este corect construit şi întreţinut, toată construcția va avea de suferit. În plus, trebuie să ținem cont și de specificul zonei geografice în care este amplasată locuinţa. Astfel, dacă locuim într-o zonă cu precipitații bogate, Coilprofil recomandă ca acoperişul din ţiglă metalică să fie construit cu o pantă mai abruptă (peste 15°). Pe de altă parte, pentru a asigura o protecție ridicată în fața intemperiilor, în cazul acoperișului cu o pantă redusă (de până la 5°) producătorul recomandă ca acesta să fie învelit cu tablă prefălțuită.
Un lucru pe care trebuie să îl avem în vedere, încă din stadiul de construcție a casei, este forma acoperișului. Aceasta trebuie să fie cât mai simplă, pentru ca acoperişul să fie ușor de curățat și să fie evitată colectarea apei, zăpezii sau resturilor de frunze şi crengi în anumite zone. În timp, aceste acumulări ar putea avea efecte nedorite.
Alegerea țiglei metalice reprezintă un alt pas important. Pentru a rezista cât mai mult timp și a evita apariţia coroziunii, este obligatoriu ca stratul de zinc să fie de minim 275g/mp. În condiţiile în care sunt respectate instrucțiunile de montaj și întreținere, sistemul de învelitori Metigla, de la Coilprofil are o durată de viață de peste 50 de ani.
Când si cum se curăță acoperișul?
Cum este și firesc, cel mai important pas după montajul acoperişului, este curățarea acestuia. De această dată, trebuie să avem în vedere îndepărtarea în totalitate a resturilor de tablă tăiată sau de şpan, astfel încât acoperișul să fie pe deplin curat. În cazul în care aceste resturi rămân pe acoperiş, tabla poate fi afectată.
După finalizarea lucrărilor, sistemul de acoperiș va trebui curățat periodic.
Toamna este o perioadă importantă pentru curățarea acoperișului. Se vor îndepărta frunzele sau crengile de copac şi oricare alte resturi. Aceste resturi pot afecta stratul de vopsea, pot bloca sistemul pluvial şi duce la acumularea apei, fapt ce poate declanşa coroziunea.
Pentru a curăța acoperișul nu avem nevoie de foarte multă îndemânare. În locurile în care putem ajunge ușor, resturile pot fi îndepărtate cu mâna. În locurile mai puţin accesibile, vom folosi de o suflantă sau o mătură cu peri moi.
În cazul sistemului pluvial, resturile acumulate în interiorul elementelor de drenaj trebuie îndepărtate în totalitate, iar sistemul trebuie clătit cu apă.
Risc minim de mucegai!
De regulă mucegaiul apare în zonele unde nu bate soarele, în special spre nord. Atunci când acoperișul este acoperit și de resturi de crengi sau frunze, riscul devine și mai mare. De aceea, este bine să verificăm periodic starea acoperișului, în mod deosebit toamna și primăvara.
Atunci când constatăm apariția mucegaiului pe o anumită zonă a acoperișului, acesta trebuie îndepărtat imediat, cu ajutorul soluției contra mucegaiului recomandată de producătorul învelitorii. Dacă sunteţi reticenţi la aplicarea soluției, o puteți testa mai întâi, pe o porțiune mai mică sau ascunsă a acoperișului.
În concluzie, acoperișul din ţiglă metalică necesită lucrări periodice de întreținere, dar este foarte ușor de curățat, în comparație cu alte tipuri de învelitori.
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.