Construcția unui acoperiș presupune multă atenție și mai ales calcule cât mai exacte. La toate aceste lucruri mai adăugăm și materiale de calitate, dar și expertiza unor meșteri pricepuți.
Pentru a construi un acoperiș trainic și rezistent este nevoie de proiectarea structurii sale de rezistență. Acest lucru se află în strânsă legătură cu panta acoperișului, tipul de învelitoare pe care îl veți alege și bineînțeles cu greutatea învelitorii.
De asemenea, un alt lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere la construcția unui acoperiș este mansarda – dacă vă doriți ca mansarda să fie un spațiu de locuit este bine să proiectați încă de la început acest lucru astfel încât să devină un spațiu aerisit și foarte bine ventilat. Dacă, în schimb, acoperișul deja a fost construit și vă doriți să transformați podul într-o mansardă, atunci este bine să discutați cu un specialist sau arhitect să vedeți dacă este nevoie de întărirea structurii de rezistență sau nu.
Atunci când construcția acoperișului a fost realizată conform planurilor arhitecților se va trece la realizarea lucrărilor de izolație. Este indicat să aveți mare grijă la alegerea grosimii termoizolației, aceasta putându-se afla în strictă legătură cu tipul de învelitoare al acoperișului. În funcție de acest lucru se va folosi un strat de vată minerală de sticlă sau, conform sugestiilor arhitecților, un strat de polistiren expandat. Pentru a fi realizată cât mai bine, izolația trebuie să aibă în vedere și aplicarea unei folii anticondens.
Așadar, realizarea unui acoperiș trainic necesită mult mai multe aspecte. Alegerea învelitorii, a sistemelor pluviale, precum sunt burlanele și jgheaburile sunt alte lucruri la care trebuie să fii atent.
CONTINUARE – Vezi etapele corecte la montarea unui acoperiș
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
2 Responses
Cum sa mai pui carligele dupa ce ai pus invelitoarea?
cum se reface un acoperis