Montarea corectă a hornului te scutește de multe probleme

Atunci când își construiește o casă, orice om dprește ca acoperișul acesteia să fie unul rezistent, menit să-l apere de capriciile vremii și să nu aibă parte de scurgeri nedorite. Specialiștii spun că pentru ca un acoperiș să îndeplinească toate aceste dorințe – justificate de altfel, procesul de montare al acestuia să se după niște reguli clar stabilite. Unele dintre cele mai problematice elemente ale acoperișului sunt hornul, bordura fronton și doliile. Deocamdată, în rândurile care urmează vă vom spune despre cum trebuie montat hornul, pentru a nu avea parte de ceva surprize neplăcute.

horn 1

Picture 1 of 10

Montarea hornului pentru un acoperiș cu țiglă metalică trebuie făcută, după cum am mai spus, având în vedere respectarea unor reguli clare. Atunci când e montat deja lemnul, înainte de a începe montarea țiglei metalice trebuie să fie pregătite hornurile. Specialiștii susțin că ”pentru aceasta avem nevoie de un racord perete interior cu dimensiunea de 140×140 mm și este îndoit la 900. Partea racordului care este fixată de construcția de lemn este îndoită la 30mm și are o bordură pentru oprirea apei, iar partea rămasă este fixată de perete. Racordurile interioare trebuie să fie montate începând de jos. Pentru aceasta panoul de țiglă metalică este plasat în partea de jos a hornului. Peste acest panou trebuie să fie montat racordul perete, apoi la fel sunt acoperite toate marginile hornului. Acest lucru trebuie făcut pentru a asigura prelingerea apei de pe racord perete pe panoul de țiglă”.

Din păcate, nu toți montează racordul perete interior, iar acest lucru este o mare greșeală. În absența acestuia, apa sau zăpada nimerește pe peliculă și pe termen lung duce la putrezirea lemnului. În absența peliculei, apa se strecoară în casă.

Ulterior, tot specialiștii ne spun că ”peste racordul perete interior este montat alt panou de țiglă metalică, iar peste acest panou este montat racordul perete exterior. Aceasta este de asemenea unghiulară și are dimensiunea de 112×112 mm. O parte a acestea este făcută sub formă de regletă jgheab. Cea de-a doua parte este îndoită la capăt cu 20mm. Racordul este fixat cu dibluri, iar cea de-a doua parte este fixată cu șuruburi de panoul de țiglă metalic. De asemenea, între racord și țiglă metalică trebuie să fie montat un compactor care va reține zăpada”.

Acestea sunt principalele reguli de acoperire a hornului, dar există și excepții. Există diverse variații, pentru fiecare horn trebuie să fie realizate operațiuni suplimentare, sau trebuie abordat un pic diferit. Cel mai bine vă vor sfătui montatorii, dar noi vă recomandăm să nu apelați chiar la oricine, care se laudă că vă montează hornul la prețul cel mai mic. De regulă, aceștia nu dau atenție la toate detaliile acestei operațiuni și riscați ca hornul dumneavoastră să nu fie montat corect, și de acolo încep și problemele cu care vă confruntați. Fiți foarte atenți la alegerea meșterilor, mai ieftin nu înseamnă neapărat și mai durabil.

 


Lasă un Comentariu...

*